Guvernul a aprobat, în ședința din 26 februarie, două proiecte de hotărâre care prevăd construirea a două centrale electrice fotovoltaice în localitățile Negureni (raionul Telenești) și Rădeni (raionul Strășeni).
Potrivit deciziei, ambele centrale vor fi finalizate și puse în funcțiune până în decembrie 2025. Centrala fotovoltaică din Negureni va avea o capacitate instalată de 40 MW, iar cea din Rădeni va avea 50 MW.
„Darea în exploatare a acestora va crește puterea totală instalată a surselor de energie regenerabilă până la 670 MW, comparativ cu 580 MW – la sfârșitul anului 2024. Cele două centrale vor genera anual peste 100 milioane kWh, ceea ce va acoperi o parte semnificativă din necesarul de energie al malului drept al râului Nistru, va contribui la întărirea securităţii energetice şi la decarbonizarea sectorului energetic”, explică Guvernul.
Ambele centrale fotovoltaice vor furniza energia produsă pe piața liberă, fără a beneficia de sprijin financiar din partea statului. „Aceasta reflectă atractivitatea sectorului energiei regenerabile pentru investiții și stabilitatea cadrului normativ în vigoare”, precizează Guvernul.
Conform Legii energiei electrice, construcția centralelor cu o capacitate de peste 20 MW destinate pieței libere necesită aprobare din partea Guvernului.

