Institutul de Pneumologie „Chiril Draganiuc” lucrează la capacitate maximă: toate paturile sunt ocupate

Date:

Vremea rece și intensificarea sezonului gripal au determinat o creștere semnificativă a internărilor la Institutul de Pneumologie „Chiril Draganiuc”. În prezent, toate cele 285 de paturi ale instituției sunt ocupate, iar medicii avertizează că persoanele în vârstă și pacienții cu boli cronice rămân cei mai vulnerabili în fața complicațiilor.

Unul dintre pacienți, Pantelimon Grosu, în vârstă de 73 de ani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce timp de o săptămână a încercat să se trateze acasă. Acesta spune că simptomele precum dificultățile de respirație, slăbiciunea și durerile de cap s-au agravat, iar medicamentele administrate nu l-au ajutat, transmite LiberNews.md cu referire la moldova1.md.

Complicațiile nu îi ocolesc nici pe tineri. O pacientă de 35 de ani s-a prezentat la spital cu febră și simptome persistente de răceală. După investigații, medicii au suspectat inițial pneumonie, însă ulterior diagnosticul a fost stabilit drept bronșită cronică.

La institut ajung pacienți din întreaga țară, unii fiind direcționați de medicii de familie pentru investigații suplimentare, inclusiv spirografie, în contextul problemelor respiratorii.

Directoarea instituției, Doina Rusu, a menționat că sezonul infecțiilor respiratorii este caracteristic perioadei octombrie–martie, iar creșterea cazurilor în această etapă este una obișnuită. Specialiștii recomandă vaccinarea antigripală, considerată cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor grave ale bolii.

La nivel național, în ultima săptămână au fost înregistrate aproximativ 230 de cazuri de gripă, cu 19% mai puține decât în perioada precedentă, iar peste jumătate dintre acestea au fost raportate în Chișinău. Totodată, numărul infecțiilor respiratorii acute a scăzut cu 12%, fiind confirmate aproape 4.400 de cazuri.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: