Parlamentul a aprobat un proiect de lege care extinde protecția socială acordată părinților și consolidează drepturile acestora în domeniul muncii și al pensiilor. Printre principalele prevederi se numără includerea indemnizațiilor de maternitate și paternitate în categoria perioadelor necontributive care sunt luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, informează MOLDPRES.
Proiectul a fost prezentat deputaților de secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihai Gabriel Ciobanu. Potrivit acestuia, inițiativa aliniază legislația națională la convențiile internaționale și introduce măsuri suplimentare de protecție pentru părinți.
Documentul prevede că perioada în care o persoană beneficiază de indemnizație paternală va fi inclusă în stagiul de cotizare, astfel încât exercitarea dreptului la concediu paternal să nu afecteze drepturile viitoare la pensie. Totodată, părinții singuri care au copii cu vârsta de până la 16 ani vor putea fi repartizați la muncă de noapte doar cu acordul lor.
O altă modificare importantă este introducerea în Codul muncii a noțiunii de „salariat cu responsabilități familiale”. Aceasta se referă la persoanele care îngrijesc, întrețin sau oferă sprijin unui membru al familiei, inclusiv unei persoane cu dizabilități aflate în întreținere. Noua definiție va oferi garanții juridice suplimentare în raporturile de muncă și în domeniul protecției sociale.
Proiectul extinde și protecția privind munca de noapte. Dacă până acum această regulă era aplicată părinților cu copii de până la patru ani sau cu copii cu dizabilități, noile prevederi stabilesc că și părinții singuri ai copiilor de până la 16 ani vor putea lucra în ture de noapte doar cu acordul lor scris.
Potrivit legislației în vigoare, concediul de maternitate este de cel puțin 126 de zile calendaristice și poate fi prelungit în cazul nașterilor complicate sau multiple, iar concediul de paternitate se acordă pentru o perioadă de până la 15 zile calendaristice.

