Incendiu la Liceul „Dante Alighieri”: intervenție rapidă a pompierilor

Date:

O intervenție rapidă a salvatorilor a fost necesară în această dimineață la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Chișinău, unde un incendiu a izbucnit pe teritoriul instituției situate pe strada Ion Creangă, transmite MOLDPRES.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:41. Flăcările au cuprins un transformator electric amplasat în exteriorul cantinei liceului, iar cauza preliminară indică un scurtcircuit.

La sosirea echipajelor, pompierii au confirmat că nu exista pericol pentru elevi sau angajați, iar incendiul nu s-a extins către alte clădiri ale instituției.

Echipele IGSU continuă lucrările de lichidare a focarului și de asigurare a măsurilor antiincendiare. Circumstanțele exacte ale producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: