Începând cu 1 martie, moldovenii stabiliți în Franța își vor putea preschimba permisul de conducere pentru autoturisme emis în țara noastră cu unul francez, fără examene teoretice sau practice.
Măsura se aplică șoferilor care dețin permise de categoria B, pentru autoturisme cu mai puțin de 10 locuri și o greutate totală de pînă la 3,5 tone, eliberate de autoritățile Republicii Moldova după 1 ianuarie 2020.
„Acordul simplifică viața moldovenilor din Franța, eliminînd costurile și timpul asociate susținerii unor noi examene auto”, a precizat ministrul Afacerilor de Externe, Mihail Popșoi.



