Centrala hidroelectrică de la Costești ar putea dubla capacitatea actuală de generare a energiei electrice, grație unor noi proiecte de valorificare a surselor regenerabile. Planurile includ instalarea unui parc fotovoltaic plutitor, a unui parc eolian cu capacitate între 5 și 10 MW fiecare, dar și a unor baterii pentru stocarea energiei electrice.
Informațiile au fost prezentate ministrului Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei vizite de documentare la întreprinderea de stat Nodul Hidroenergetic Costești (Î.S. „NHEC”).
Potrivit administratorului întreprinderii, Igor Cibotaru, aceste investiții vor permite nu doar creșterea semnificativă a producției, ci și integrarea mai activă pe piața de echilibrare a energiei electrice, în contextul lansării piețelor pe termen scurt.
Proiectele urmează să fie supuse aprobării în Consiliul de administrație al întreprinderii și vor fi finanțate din sursele proprii acumulate anterior, din profitul reinvestit.
În prezent, hidrocentrala de la Costești funcționează cu un generator de 16 MW, pus în funcțiune în anul 1978. Aceasta poate produce anual până la 65 milioane kWh, ceea ce înseamnă aproximativ 6% din energia generată local. Activitatea centralei depinde de nivelul apei din lacul de acumulare, iar deciziile de operare sunt luate împreună cu partea română, printr-un grup operativ mixt.

