Un set amplu de servicii sociale din Republica Moldova urmează să fie modernizat, după ce Guvernul Republicii Moldova a aprobat un pachet de hotărîri propus de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Deciziile vizează actualizarea cadrului normativ și îmbunătățirea funcționării serviciilor destinate copiilor, familiilor, persoanelor vîrstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și victimelor violenței în familie și traficului de ființe umane.
Noile reglementări introduc servicii sociale adaptate mai bine nevoilor reale ale populației. Printre acestea se numără Serviciul de asistență și reabilitare psihosocială a copilului și familiei, care va oferi sprijin pentru aproximativ 5.000 de copii afectați de violență, neglijare sau exploatare. Totodată, serviciul „Locuința socială asistată” va susține circa 3.400 de copii și tineri lipsiți de ocrotire părintească în procesul de tranziție către o viață independentă.
Un alt element important îl constituie Serviciul de sprijin pentru familii cu copii, care va permite acordarea unui ajutor financiar echitabil, atît în cadrul sprijinului familial primar, cît și al celui secundar.
Executivul a decis, de asemenea, modernizarea serviciilor destinate victimelor violenței în familie și traficului de ființe umane. Măsurile prevăd acompaniere personalizată, extinderea managementului de caz și acțiuni orientate spre prevenirea revictimizării. În același timp, serviciul de asistență telefonică gratuită va fi extins prin canale digitale – chat, WhatsApp, Viber, Messenger, e-mail și apeluri video – asigurînd disponibilitate non-stop, un timp de răspuns sub 15 secunde și preluarea a cel puțin 95% din apeluri. Datele arată că, în prima jumătate a anului 2025, au fost recepționate peste 1.000 de apeluri, ceea ce indică o creștere a solicitărilor de suport.
Un accent aparte este pus pe protejarea copiilor împotriva revictimizării, prin ajustarea modului de funcționare a Centrelor regionale de tip Barnahus. În anul 2024, la Centrul Barnahus Bălți, 59% dintre copiii asistați au fost victime ale infracțiunilor cu caracter sexual, iar 24% – victime ale violenței în familie.
Au fost revizuite și reglementările privind serviciile destinate persoanelor cu dizabilități, inclusiv centrele de zi, serviciile de tip „Casă comunitară”, serviciile de respiro, asistența personală și locuințele protejate, cu accent pe incluziune socială și respectarea drepturilor omului. În același timp, a fost instituit un cadru modern pentru centrele de plasament destinate persoanelor vîrstnice și celor cu dizabilități, care să asigure îngrijire de calitate pe termen lung.
Serviciul social de sprijin alimentar va fi extins și diversificat prin dezvoltarea cantinelor sociale, a ghișeelor, serviciilor de catering și a sistemului de vouchere, cu scopul reducerii discrepanțelor dintre mediul urban și rural și al asigurării unui acces echitabil pentru persoanele vulnerabile.
Pachetul de hotărîri mai prevede consolidarea serviciilor pentru copiii aflați în situații de risc, simplificarea serviciilor materne, întărirea managementului de caz și măsuri pentru prevenirea abandonului. În paralel, centrele de consiliere destinate agresorilor familiali vor funcționa pe baza unor standarde unitare și vor aplica programe diferențiate, orientate spre reducerea recidivei.