Guvernul lansează un mecanism de sprijin pentru moldovenii reveniți din străinătate

0
71

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 14 mai, crearea Mecanismului Național de Asistență la Revenire – o inițiativă menită să sprijine cetățenii care se întorc din străinătate. Aceștia vor beneficia de suport personalizat, inclusiv consultații, recunoașterea diplomelor și îndrumare în procesul de lansare a unei afaceri, transmite rupor.md.

Mecanismul va funcționa ca un ghișeu unic în cadrul Biroului pentru Relații cu Diaspora și va oferi asistență în trei domenii esențiale: administrativ, economic și social. Suportul va fi acordat în trei etape: informare și orientare inițială, consiliere specializată din partea instituțiilor publice și servicii suplimentare — precum consultații juridice și psihologice, dar și acces la programe de mentorat și instruire.

Prin această măsură, autoritățile își propun să întărească legătura cu diaspora, să valorifice competențele profesionale dobândite în străinătate și să încurajeze revenirea specialiștilor acasă. Totodată, se urmărește dezvoltarea unor politici publice mai eficiente și adaptate nevoilor reale ale cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.