Guvernul confirmă: sprijin doar pentru moldovenii aflați ilegal în Statele Unite

0
73

Autoritățile din Republica Moldova vor coopera cu Statele Unite doar în procesul de repatriere a propriilor cetățeni aflați ilegal pe teritoriul american, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit acestuia, solicitarea a venit din partea oficialilor americani, care au cerut sprijin din partea țărilor partenere pentru facilitarea întoarcerii în statele de origine a persoanelor ce au încălcat regimul de ședere în SUA. Moldova a răspuns afirmativ, însă doar în ceea ce privește cetățenii moldoveni.

„Într-adevăr, Statele Unite au rugat toate țările partenere, inclusiv Republica Moldova, să faciliteze aducerea acasă din țările de origine, care au încălcat regimul de ședere în Statele Unite. Noi am confirmat că Republica Moldova va facilita returnarea cetățenilor noștri. Nu alte naționalități, doar a cetățenilor noștri”, a subliniat Recean, citat de Recordnews.md, cu referire la Realitatea.

Totodată, premierul a precizat că, deocamdată, nu există estimări oficiale privind numărul moldovenilor care se află ilegal în Statele Unite.

Presa internațională a relatat recent că administrația americană dorește să încheie acorduri cu mai multe state pentru repatrierea migranților ilegali. Pe lângă Republica Moldova, în listă figurează și alte țări, precum Libia, Rwanda, Benin, Eswatini, Mongolia și Kosovo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.