Guvernul a aprobat repartizarea bugetului Fondului rutier pentru anul 2025, destinat întreținerii și reparației drumurilor publice naționale. Bugetul alocat este de 1,7 miliarde de lei, sumă din care vor fi executate lucrări pe o distanță totală de 5.993 de kilometri de drumuri, notează RECORDNEWS, cu referire la IPN.
Vicepremierul și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, a precizat că fondurile vor fi utilizate pentru întreținerea periodică a drumurilor, reparații curente ale construcțiilor inginerești, dar și pentru reparații capitale.
Astfel, în 2025 sunt planificate intervenții majore pe 14 drumuri publice naționale, precum și reparații capitale pentru șase poduri și podețe.



