Un șofer de 64 de ani, din raionul Fălești, a decedat în urma unui accident rutier produs noaptea trecută pe traseul R-15, în apropierea localității Funduri Noi, raionul Glodeni.
Potrivit poliției, bărbatul se afla la volanul unui automobil de model Fiat și, într-o curbă, a derapat de pe carosabil și s-a izbit de un copac.
„Preliminar, polițiștii au stabilit că un Fiat, condus de un bărbat de 64 de ani, din raionul Fălești, a derapat de pe carosabil într-o curbă și s-a tamponat într-un copac.” meționează Poliția Republicii Moldova.
În urma impactului, șoferul a decedat pe loc.
Polițiștii documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

