Circulația rutieră pe traseul M-5, în apropiere de orașul Cupcini, raionul Edineț, a fost temporar oprită din cauza ghețușului format pe carosabil. Autoritățile au decis suspendarea transportului în zonă până la intervenția echipelor de deszăpezire și împrăștiere a materialului antiderapant.
Poliția este prezentă pe teren, monitorizează situația și intervine pentru prevenirea blocajelor, dar și pentru siguranța participanților la trafic.
Șoferii sunt îndemnați să evite deplasările în această zonă și să manifeste prudență sporită, în special în condiții meteo de iarnă.
