O funcționară din cadrul Agenției Servicii Publice (ASP), care conducea un centru multifuncțional, a fost reținută pentru 72 de ore, fiind bănuită de implicare într-o schemă de corupție privind eliberarea diplomelor false în domeniul chirurgiei estetice, transmite Libernews.md cu referire la ProTV.
Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), femeia ar fi primit mită în valoare de 15.000 de euro de la administratorii unor saloane specializate în dermatologie și chirurgie estetică din Republica Moldova și România. În schimb, aceasta ar fi asigurat perfectarea unor diplome false de absolvire a unei instituții de învățământ superior din străinătate, deși beneficiarii nu urmau studii reale în domeniu.
Funcționara le-ar fi spus solicitanților că deține influență asupra unor persoane din sistemul educațional și că poate facilita recunoașterea acestor diplome în țara noastră. În consecință, posesorii actelor falsificate ar fi putut obține dreptul de a efectua proceduri medicale și estetice fără pregătire profesională corespunzătoare.
Cazul a fost monitorizat de CNA timp de peste șase luni, iar în prezent, investigațiile continuă. Autoritățile examinează și alte denunțuri care ar putea extinde cercetarea.

