Fragmente de dronă găsite la Tudora. Alertă „Exploziv-Alpha” activată la frontieră

Date:

Resturi de dronă au fost identificate în satul Tudora, la circa 500 de metri de linia de frontieră. În acest context, la punctul de frontieră Tudora-1 a fost declanșat semnalul de serviciu „Exploziv-Alpha”, anunță Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

Potrivit instituției, alerta a fost activată la ora 09:55, după ce localnicii au sesizat prezența unui obiect suspect în apropierea frontierei. La fața locului au intervenit echipe specializate, care au confirmat că este vorba despre fragmente de dronă, transmite LiberNews.md cu referire la unimedia.info.

Grupurile de intervenție pentru gestionarea obiectelor explozive acționează în prezent pentru evaluarea și neutralizarea acestora.

Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să evite apropierea de astfel de obiecte și să anunțe imediat autoritățile în cazul în care observă elemente suspecte.

Totodată, în dimineața zilei de 17 martie, polițiștii de frontieră au detectat un aparat de zbor neidentificat, asemănător unei drone de tip Shahed, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, având direcția spre localitatea Căplani.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: