Fragmente ale unei drone au fost depistate în după-amiaza zilei de 24 septembrie, în extravilanul localității Briceni, la aproximativ 1 700 de metri de linia frontierei de stat, în interiorul Republicii Moldova. Zona a fost izolată, iar la fața locului au fost solicitate serviciile specializate.
Potrivit Poliției de Frontieră, fragmentele au fost observate în jurul orei 16:50 de o patrulă a SPF Briceni, aflată în misiune de supraveghere a frontierei.
Subdiviziunile specializate se deplasează la fața locului pentru a examina fragmentele și a stabili toate circumstanțele incidentului. Poliția de Frontieră monitorizează situația împreună cu celelalte autorități și menține legătura cu autoritățile competente din Ucraina.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să își păstreze calmul în cazul în care aud zgomote specifice dronelor sau explozii și să se adăpostească într-un loc sigur, în interiorul locuințelor.
De asemenea, oamenii sunt avertizați să nu se apropie de eventuale resturi de aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute. Orice astfel de obiect trebuie raportat imediat la Serviciul 112.

