Acasă Actualitate Fostul primar de Boldurești, care a accidentat mortal un adolescent în 2024, și-a aflat sentința

Fostul primar de Boldurești, care a accidentat mortal un adolescent în 2024, și-a aflat sentința

0
Fostul primar de Boldurești, care a accidentat mortal un adolescent în 2024, și-a aflat sentința

Urmare a dosarului penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS în privința fostului primar al satului Boldurești-Nisporeni, acesta a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru că a accidentat mortal un adolescent în anul 2024.

De asemenea, Judecătoria Chișinău l-a condamnat la 6 luni cu executare și pe al doilea inculpat, care l-a ajutat pe fostul primar, care a fugit de la fața locului, să creeze impresia falsă că nu mașina dânsului ar fi fost implicată în accident (i-a montat altei mașini de același model plăcuța de înmatriculare a celei ce l-a lovit mortal pe adolescent). Potrivit sentinței, acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea parțială a executării ei, astfel încât doar 6 luni ar urma să fie executate în închisoare. Între timp, acesta a fost anunțat în căutare, așa cum prelungirea arestului în privința acestuia solicitată de procurori nu a fost satisfăcută de judecătorul de instrucție. Așadar, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să conteste la Curtea de Apel blândețea acestei pedepse penale pronunțate de Judecătoria Chișinău.

În ceea ce privește faptul că fostul primar a fugit de la fața locului și nu i-a acordat ajutor adolescentului pe care l-a lovit, Judecătoria Chișinău l-a liberat de răspundere, așa cum termenul de tragere la răspundere pentru această infracțiune a expirat.

Alte amănunte despre accidentul mortal le puteți consulta în comunicatul de presă inițial al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.