O nouă cursă avia este lansată de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre un important oraș european, scrie recordnews.md, potrivit AIC.
„Rețeaua noastră de zboruri se consolidează. Suntem bucuroși să anunțăm că ruta directă Chișinău – Stuttgart este acum operată și de partenerul nostru FLYONE.”, a menționat într-un comunicat Aeroportul Chișinău.
Potrivit sursei, zborurile sunt operate de două ori pe săptămână, în fiecare zi de luni și joi.
Situat în inima regiunii Baden-Württemberg, Stuttgart este un oraș cunoscut pentru inovație, cultură și peisaje spectaculoase. Este locul de naștere al automobilelor Mercedes-Benz și Porsche, dar și un centru important pentru afaceri, educație și turism.

