Autoritățile din Catalonia l-au reținut pe Jonathan Andic în cadrul anchetei privind moartea tatălui său, Isak Andic, fondatorul lanțului de magazine Mango. Omul de afaceri, în vârstă de 71 de ani, a decedat în decembrie 2024 după ce a căzut de pe o stâncă, iar la acel moment cazul a fost tratat drept un accident — versiune susținută inclusiv de fiul său.
Potrivit postului public spaniol TVE, citat de AFP, Jonathan Andic a fost plasat în arest preventiv și urmează să fie prezentat în fața instanței. Un reprezentant al familiei a declarat că acesta va coopera cu anchetatorii în investigarea circumstanțelor morții tatălui său. Deocamdată, autoritățile nu au oferit alte detalii despre caz, transmite point.md citată de LiberNews.md.
Isak Andic a murit pe 14 decembrie 2024, în provincia Barcelona, după ce a căzut de pe o stâncă în timpul unei plimbări montane alături de fiul său, care a fost singurul martor al incidentului. Ancheta a fost închisă la câteva săptămâni după tragedie, însă în martie 2025 instanța din Martorell a decis redeschiderea dosarului.
Potrivit informațiilor apărute în anchetă, polițiștii au observat neconcordanțe în declarațiile lui Jonathan Andic. De asemenea, înaintea excursiei, acesta i-ar fi cerut bodyguardului tatălui său „să îi lase singuri”. Totodată, partenera lui Jonathan Andic, jucătoarea de golf Estefania Knut, a declarat că relația dintre tată și fiu era „uneori tensionată”.
Isak Andic a fondat compania Mango împreună cu fratele său, Nahman, în anul 1984. În 2023, compania înregistra o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de euro, iar averea omului de afaceri era estimată la 4,5 miliarde de dolari. Acesta se afla printre cei mai bogați cinci oameni din Spania.

