Finlanda a organizat cele mai mari exerciții de apărare civilă desfășurate în Europa după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Peste 2.000 de persoane au participat la simularea intervențiilor în cazul unor atacuri cibernetice și al unor lovituri cu rachete din partea Rusiei. Exercițiul a avut loc în contextul avertismentelor că Moscova ar putea încerca să testeze capacitatea de reacție și reziliența NATO.
Antrenamentele s-au desfășurat în orașul Kuopio, situat în centrul Finlandei, și au reunit recruți, voluntari, studenți și elevi. Participanții au fost coordonați de autoritățile locale și de structurile responsabile de apărarea civilă.
Potrivit scenariului, infrastructura critică, inclusiv rețelele de alimentare cu energie electrică și apă, a fost afectată de atacuri cibernetice. Ulterior, a fost simulată și amenințarea unor atacuri aeriene rusești, transmite IPN.
Finlanda are o frontieră de peste 1.300 de kilometri cu Rusia și a continuat să se pregătească pentru un posibil conflict cu țara vecină inclusiv după destrămarea Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece. Statul finlandez a păstrat serviciul militar obligatoriu, majoritatea locuințelor dispun de adăposturi antiaeriene, iar funcționarii civili participă periodic la instruiri pentru situații de război.
Autoritățile explică amploarea exercițiilor prin războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, prezentat de Moscova drept o confruntare cu întregul „Occident colectiv”. Un alt motiv îl reprezintă avertismentele tot mai frecvente ale serviciilor occidentale de informații, potrivit cărora Rusia ar putea testa, în viitorul apropiat, capacitatea NATO de a răspunde unei amenințări.

