Fermierii ies în stradă: protest anunțat în fața Guvernului pe 27 mai

Date:

Fermierii amenință cu proteste după ce, spun ei, autoritățile nu au venit cu soluții reale pentru problemele din agricultură. Asociația Forța Fermierilor a anunțat organizarea unui protest de avertizare în fața Guvernului, pe 27 mai.

Reprezentanții organizației susțin că fermierii micro, mici și mijlocii continuă să se confrunte cu dificultăți financiare grave, iar măsurile promise de autorități au rămas, în mare parte, doar la nivel de declarații. Decizia privind protestul a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Asociației din 15 mai, după analiza revendicărilor transmise Guvernului într-o scrisoare publică la sfârșitul lunii aprilie, transmite bani.md.

Forța Fermierilor critică și intenția de majorare a TVA pentru producția agricolă la 20%, precum și politica de subvenționare pentru următorii ani, despre care afirmă că nu ține cont de interesele agricultorilor din sectorul cerealier și oleaginos.

Organizația avertizează și asupra extinderii unui model agricol care ar favoriza companiile transnaționale, în detrimentul producătorilor locali.

Până la protestul anunțat pentru 27 mai, reprezentanții asociației vor merge în teritoriu, în perioada 18–24 mai, pentru discuții cu fermierii. Agricultorii cer, printre altele, ajutor financiar urgent, compensarea accizelor la motorină, restituirea parțială a TVA pentru combustibil și fertilizanți, dar și soluții de refinanțare pentru cei aflați în dificultate financiară.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: