Extinderea Aeroportului „Eugen Doga” întârzie: contestațiile nu au fost soluționate

Date:

Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional „Eugen Doga” din Chișinău întârzie din cauza contestațiilor depuse în cadrul licitației. Deși premierul anunțase că lucrările ar putea începe în octombrie, autoritățile au confirmat miercuri că procedurile de contestare nu s-au încheiat. Între timp, numărul pasagerilor continuă să crească.


Potrivit Autorității Aeronautice Civile, în septembrie aeroportul a înregistrat aproape 762 de mii de pasageri, cu aproape 18% mai mulți decât în aceeași lună a anului trecut. Cele mai solicitate destinații au fost Antalya, Istanbul, Tel Aviv, Londra, Sharm El Sheikh și Heraklion. Aglomerația se resimte în terminal, unde, la unele curse, călătorii așteaptă zeci de minute pentru a trece de control, transmite tvrmoldova.md.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că aeroportul a încheiat examinarea recomandărilor Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor și a retransmis decizia sa. Totuși, lucrările vor putea începe numai după soluționarea tuturor contestațiilor. Potrivit ministrului, doi agenți economici contestă procedura, iar un termen pentru începerea lucrărilor nu poate fi indicat deocamdată.

Suspendarea licitației pentru extinderea aeroportului a fost anunțată la începutul lunii septembrie, după depunerea mai multor contestații din partea participanților.

Proiectul prevede extinderea terminalului cu 5.000 de metri pătrați, măsură menită să reducă aglomerația și să faciliteze circulația pasagerilor.

În 2025, aeroportul a atins pentru prima dată pragul de șase milioane de pasageri într-un an. În 2024, numărul călătorilor a depășit patru milioane.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: