Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală găzduiește expoziția „Iscusință și rafinament”, organizată în parteneriat cu Comunitatea „Șezătoarea Basarabia”, care marchează nouă ani de activitate a grupului dedicat salvării și promovării cămășii cu altiță.
Vizitatorii pot admira 24 de costume tradiționale realizate în ultimii doi ani, inspirate din patrimoniul muzeal și zestrea populară, precum și două cămăși bărbătești.
Directorul muzeului, Petru Vicol, a amintit că întreaga comunitate a contribuit la elaborarea dosarului „Cămașa cu altiță”, înscris în lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial.
Vladimir Vornic, secretar de stat la Ministerul Culturii, a subliniat importanța expoziției pentru patrimoniul național, iar Nelu Dumitrescu, invitat din România, a evidențiat rolul portului în redescoperirea identității românești.
Etnografa Varvara Buzilă a descris evenimentul drept o „întâlnire lucrativă”, remarcând amploarea muncii desfășurate de comunitate, care a reușit să readucă la viață zeci de cămăși tradiționale.
Expoziția este deschisă publicului până pe 31 mai 2025.
