Șase persoane cu vârste între 33 și 60 de ani, care activau ca fondatori, administratori sau angajați în cadrul a patru companii, au fost trimise în judecată pentru implicare într-o schemă de falsificare a etichetelor de vin exportat în Statele Unite ale Americii. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, faptele au fost comise în perioada 2021–2023.
Procurorii au stabilit că persoanele vizate au pus la punct un mecanism prin care zeci de mii de sticle de vin moldovenesc, în valoare totală de 3,6 milioane de lei, erau exportate în SUA sub etichete false. Documentația și ambalajele indicau că vinul ar fi fost „suc de rodii 100%” produs în Armenia sau vin demidulce originar din Georgia, transmite Libernews.md cu referire la protv.md.
Pentru a susține falsurile, companiile implicate tipăreau etichete contrafăcute și pregăteau materialele necesare ambalării – cutii, dopuri, termocapsule și saci decorativi – astfel încât produsele să pară autentice.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei șase inculpați riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare, iar companiile ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 600 de mii de lei.

