Exploatarea resurselor minerale din R. Moldova, în scădere în ultimul an

Date:

Republica Moldova deține numeroase resurse minerale, exploatate în special în sectorul materialelor de construcție. Printre cele mai utilizate se numără nisipul, prundișul, calcarul, ghipsul și argila. În cantități mai mici sunt extrase și resurse precum petrolul, gazul combustibil sau gresia, informează Radio Moldova.

Datele Ministerului Mediului, oferite Companiei „Teleradio-Moldova”, arată că în 2024 volumul total al substanțelor minerale extrase din zăcămintele aflate la balanța de stat a fost mai mic comparativ cu anii precedenți. Pentru unele resurse, nivelul exploatării a atins cel mai redus nivel din perioada 2020–2024.

Potrivit Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, rocile de nisip și prundiș continuă să domine clasamentul exploatărilor. În 2024, însă, cantitatea extrasă a fost de aproximativ 2.065 de mii de tone, reprezentând cea mai mică valoare înregistrată în ultimii ani. Prin comparație, în 2021 volumul extras depășea 2.750 de mii de tone.

Pe locul al doilea în topul substanțelor minerale se află piatra de construcție – calcarul, gresia și granitul – cu peste 1.838 de mii de tone extrase în 2024. Urmează materia primă pentru producerea cimentului, respectiv calcarul și argila, cu un volum de 824.700 de tone.

În același clasament se regăsește și ghipsul, din care în 2024 au fost extrase 180.200 de tone. Datele comparative indică o scădere semnificativă față de anii anteriori, în special comparativ cu 2021, când volumul a fost cu aproape 58% mai mare.

Tot în 2024 au mai fost extrase 153.300 de tone de materii prime utilizate la fabricarea cărămizilor și țiglei (argilă, argilă nisipoasă și nisip degresant), precum și 114.500 de tone de nisip utilizat ca material de formare.

Cele mai mici volume de exploatare au fost înregistrate la materia primă pentru cheramzit (argilit), unde în 2024 au fost extrase doar 0,4 tone, de peste cinci ori mai puțin decât în 2020, când cantitatea extrasă a fost de 2.260 de tone.

În total, la balanța de stat sunt înregistrate 19 tipuri de substanțe minerale utile, printre care calcar și argilă pentru ciment, ghips, nisip și argilă pentru construcții, materii prime pentru sticlă, ceramică și var, piatră de construcție, dar și resurse precum petrolul – din care în 2024 au fost extrase aproximativ 40.500 de tone – sau gazul combustibil.

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt identificate 436 de zăcăminte individuale, dintre care 49 sunt considerate complexe, deoarece conțin între două și cinci tipuri de substanțe minerale.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: