După evadarea unei deținute de 23 de ani din Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, ancheta scoate la iveală posibile complicități interne. Un ofițer al instituției a fost reținut, fiind suspectat că ar fi favorizat evadarea, notează recordnews.md cu referire la PulsMedia.
Potrivit lui Alexandru Adam, șef adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), este vorba despre „un ofițer simplu”, iar reținerea a fost făcută de organele de urmărire penală, pe baza unor indicii clare privind implicarea acestuia.
Femeia, cetățeancă ucraineană, a evadat pe 5 iunie, după ce a deteriorat gratiile ferestrei unei încăperi din blocul administrativ, unde era antrenată în muncă. Deocamdată, autoritățile nu cunosc locul unde s-ar putea afla.
ANP colaborează cu poliția pentru localizarea acesteia. Reprezentanții instituției spun că este un caz izolat, nemaiîntâlnit în penitenciar din 2005. A fost declanșată atât o anchetă internă, cât și o investigație penală privind respectarea regimului de detenție.



