În zilele de 7 și 9 aprilie 2026, Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, va organiza testarea tematică la limba și literatura română și la matematică pentru elevii din clasa a VI-a.
La această sesiune de evaluare s-au înscris, în total, 696 de instituții de învățământ din toate raioanele și municipiile Republicii Moldova, inclusiv din orașele Rîbnița, Tiraspol și Bender. Toate aceste instituții vor participa la procesul de testare în condiții unice, conform procedurilor stabilite.
Conform datelor prezentate de instituțiile de învățământ, 15.126 de elevi își vor demonstra nivelul competențelor dobândite la limba și literatura română, iar 18.158 de elevi vor fi evaluați la matematică. Participarea la această evaluare este asumată în mod voluntar de către școli, care au decis să se implice pentru a monitoriza mai bine progresul elevilor.
Probele realizate de elevi vor fi verificate în comisii raionale sau municipale, constituite prin ordinul șefului organului local de specialitate în domeniul invatamantului. Rezultatele vor fi centralizate și transmise Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, după care lucrările vor fi returnate instituțiilor de învățământ pentru analiză și valorificare ulterioară.
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare își exprimă încrederea în capacitățile elevilor și în profesionalismul cadrelor didactice care îi ghidează și le urează tuturor mult succes la probele de evaluare.

