După arestul din Atena, Constantin Țuțu se întoarce în Republica Moldova

0
96

După ce a fost reținut alături de Vladimir Plahotniuc pe aeroportul din Atena, la 22 iulie 2025, Constantin Țuțu a fost pus în libertate. El și-a procurat un bilet de avion cu destinația Republica Moldova și urmează să ajungă la Chișinău joi, 4 septembrie, la ora 09:30, informează zdg.md.

Reținerea celor doi a avut loc în timp ce încercau să zboare spre Dubai. Potrivit presei grecești, în compania lor se afla și o tânără de 25 de ani, deținătoare a titlului Miss Moldova 2019.

Deși nu era căutat de autoritățile de la Chișinău, Țuțu este judecat pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită. Dosarele, intentate în 2020 și 2021, au fost unite într-un singur proces, aflat în continuare pe rol la Judecătoria Chișinău. O ședință urma să aibă loc pe 16 iulie 2025, însă portalul instanțelor nu indică dacă aceasta s-a desfășurat.

Fost sportiv de performanță și deputat, Constantin Țuțu a mai fost anterior în atenția organelor de drept. În martie 2020, fiind căutat internațional, s-a predat la punctul de trecere Leușeni și a declarat că dosarul său ar fi politic, respingând toate acuzațiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.