Drumul de acces spre satul Budești, pe segmentul cuprins între traseul național M5 și până la strada Bălțata din localitate, se află în ultima etapă de reparație capitală, scrie LiberNews.md, potrivit Primăriei Municipiului Chișinău.
Primăria Municipiului Chișinău, prin Direcția Mobilitate Urbană, desfășoară lucrările de așternere a ultimului strat de asfalt.

Artera de circulație este importantă pentru localitate, deoarece ea asigură accesul către principalele instituții din sat, inclusiv grădinița și Primăria.
Totodată, pe acest drum circulă transportul public municipal. Lucrările au fost complexe, deoarece drumul central nu dispunea de fundație.

În procesul de reparație au fost îndepărtate complet straturile de asfalt și de sol, iar structura rutieră a fost construită de la zero prin metoda stabilizării, urmată de aplicarea stratului de egalizare.
Costurile pentru acest proiect sunt suportate sută la sută din bugetul municipal.
La prima etapă au fost executate lucrări în valoare de peste 5,6 milioane lei.
