Drapelul Moldovei, prezent la protestele din Tbilisi

0
69

La protestele antiguvernamentale din Tbilisi a fost arborat drapelul Republicii Moldova, ca simbol al rezistenței împotriva influenței ruse și a regimului lui Vladimir Putin. Manifestațiile continuă și în alte orașe din Georgia, iar pentru 4 octombrie, ziua alegerilor locale, este anunțată o acțiune de amploare, scrie realitatea.md.

Opoziția acuză fraudarea alegerilor parlamentare din 2024 și denunță arestarea liderilor pro-europeni, precum și suspendarea candidaturii Georgiei la UE. Guvernul de la Tbilisi a adoptat o lege inspirată de cea rusească privind „agenții străini”, a intensificat legăturile economice cu Rusia și a refuzat să se alăture sancțiunilor internaționale contra Moscovei.

Partidul de guvernământ „Visul Georgian” nu a felicitat PAS pentru victoria în alegerile din Republica Moldova, premierul Irakli Kobakhidze declarând că acest lucru va fi reanalizat doar după ieșirea Moldovei din CSI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.