Două tragedii la scăldat. O fetiță și un adolescent s-au înecat într-o singură seară

Date:

Încă două tragedii la scăldat au fost înregistrate în seara de joi. O fetiță de 10 ani și un adolescent de 17 ani și-au pierdut viața în două cazuri ce au avut loc în raioanele Drochia și Nisporeni, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face un nou apel la responsabilitate maximă în perioada estivală.

Primul caz a avut loc în apropierea satului Ochiul Alb, raionul Drochia. Potrivit informațiilor preliminare, mai multe fete au intrat în iaz pentru a se scălda, iar la un moment dat una dintre ele, în vârstă de 10 ani, a început să se înece. Un băiat chemat în ajutor a reușit să găsească și să scoată copilul la mal, însă era prea târziu.

Cea de-a doua tragedie s-a produs în apropierea satului Soltănești, raionul Nisporeni. Doi adolescenți de 17 ani au mers la un bazin de acumulare a apei destinat intervențiilor în caz de incendii. La un moment dat, unul dintre ei a alunecat și a căzut în apă. Prietenul său a încercat să-l salveze, însă, întrucât nu știa să înoate, a cerut ajutorul localnicilor. Victima a fost scoasă la mal înainte de sosirea echipajelor de intervenție, iar medicii au încercat să o resusciteze, însă nu i-au mai putut salva viața.

Amintim că, tot joi, o copilă de 13 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un lac din orașul Soroca, acolo unde a mers să se scalde împreună cu fratele ei mai mic.

În contextul acestor tragedii, IGSU reamintește că scăldatul minorilor fără supravegherea unui adult reprezintă un risc major și este strict interzis. Potrivit specialiștilor, cele mai multe cazuri de înec au loc în zilele lucrătoare, atunci când copiii și adolescenții merg la scăldat fără a fi însoțiți de adulți.

Salvatorii îndeamnă părinții și îngrijitorii să nu permită copiilor să meargă singuri la scăldat, să aleagă doar locuri special amenajate și supravegheate, să evite iazurile, lacurile și bazinele tehnice neautorizate și să le explice celor mici pericolele scăldatului în locuri necunoscute.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: