Două tentative de corupere, denunțate de polițiștii de frontieră la Cahul

0
50

Polițiștii de frontieră din punctul „Cahul” au raportat două tentative de corupere înregistrate în această săptămână, potrivit Poliției de Frontieră, transmite Moldpres.

Primul incident s-a produs pe sensul de ieșire din țară, când un bărbat de 39 de ani, care efectua transport de pasageri pe ruta Chișinău–București, a încercat să ofere bani ascunși în pașaport pentru a facilita trecerea frontierei.

A doua tentativă a avut loc pe sensul de intrare în Republica Moldova. Un bărbat de 35 de ani, șofer al unei curse Germania–Moldova, a plasat bani în actele de călătorie, susținând ulterior că „i-ar fi uitat în pașaport”.

Polițiștii au refuzat mita, au informat persoanele despre consecințele penale ale faptelor și au raportat cazurile autorităților competente. Cercetările sunt în desfășurare.

Autoritatea de frontieră reamintește că tentativele de mituire sunt sancționate conform legii și pot fi denunțate la Linia Anticorupție: 1520.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.