O anchetă anticorupție privind favorizarea promovării examenului auto s-a soldat astăzi cu reținerea a două persoane. Acestea sunt bănuite că ar fi cerut și primit 2.000 de euro pentru a influența rezultatele probelor teoretice și practice, informează MOLDPRES.
Acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate la Comrat de ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub coordonarea procurorilor din municipiul Cahul, într-un dosar pornit pe fapte de trafic de influență.
Potrivit materialelor cauzei, suspecții ar fi pretins și acceptat suma de 2.000 de euro pentru a facilita promovarea examenului auto, categoria B, în favoarea unei persoane terțe.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și în automobilele celor vizați, într-un garaj, precum și percheziții corporale. Ulterior, cele două persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

