Două centre de apel din Chișinău, vizate într-un dosar de escrocherii cu investiții online

Date:

Poliția a reținut 15 persoane, cu vârste între 21 și 59 de ani, după percheziții la două centre de apel din Chișinău. Anchetatorii suspectează că, prin intermediul celor două centre, membrii unei grupări contactau persoane care pierduseră bani din investiții online și le promiteau că îi vor recupera dacă plăteau în avans anumite taxe.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, suspecții ar fi încercat să obțină ilegal bani de la persoane din mai multe țări europene, în special din Italia, Franța și Germania. Activitatea celor două centre ar fi fost coordonată de un bărbat de 59 de ani, care ar fi supravegheat angajații și s-ar fi ocupat de menținerea în funcțiune a schemei, transmite IPN, citată de LiberNews.md.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe probe, pe care urmează să le examineze pentru a stabili rolul fiecărui suspect. Ancheta continuă pentru identificarea tuturor victimelor, clarificarea circumstanțelor și documentarea întregii activități a grupării.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: