Două ambulanțe au derapat și au rămas blocate în nămeți în centrul țării. Au intervenit salvatorii

Date:

Două ambulanțe au fost tractate de salvatori după ce au rămas blocate pe drumuri din cauza ghețușului, scrie LiberNews.md.

Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru tractarea a două ambulanțe rămase blocate pe drumuri din cauza ghețușului. Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 21 ianuarie 2026 în apropierea localității Hrușova, raionul Criuleni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:11.

Potrivit informațiilor, o ambulanță, care se deplasa spre un pacient, a derapat de pe traseu și a rămas blocată. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori care a efectuat lucrări de tractare și deblocarea a mijlocului de transport. Ulterior, autospeciala și-a putut continua deplasarea.

Cel de-al doilea caz a avut loc în seara aceleiași zile, la ora 23:41, în satul Cupcui, raionul Leova. O ambulanță, care se îndrepta spre chemare la un pacient, s-a blocat pe un drum de țară acoperit cu zăpadă. La fața locului au intervenit angajații Unității salvatori și pompieri Leova, care au efectuat lucrări de deblocare și tractare a autospecialei.

Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 38 situații de risc.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: