Dosarul Tauber: închisoare și confiscări masive de peste 206 milioane de lei

0
63

Instanța a dispus, pe lângă pedeapsa cu închisoare, și confiscarea a peste 206 milioane de lei în dosarul deputatei Marina Tauber. Potrivit magistraților, banii au fost folosiți pentru comiterea infracțiunilor investigate.

Procuratura Anticorupție precizează că a fost recunoscut vinovat și fostul Partid „Șor” pentru falsificarea rapoartelor financiare și finanțare ilegală din partea unui grup criminal, însă procesul a fost încetat după declararea neconstituționalității formațiunilor, transmite ipn.md.

Anchetatorii susțin că Tauber a primit 9,7 milioane de lei de la grupul lui Ilan Șor pentru campania la Primăria Bălți (2021), din care peste 740.000 de lei au fost introduși fictiv ca donații din numele a 104 persoane. Datele false au fost incluse în rapoartele financiare semnate și depuse la CEC.

Ca vicepreședinte al partidului, Tauber ar fi acceptat și finanțarea formațiunii cu peste 195 milioane de lei de la același grup. Din sumă, 8,5 milioane au fost plasate sub controlul organelor de anchetă, iar circa 9 milioane au fost ridicate la percheziții.

În aprilie 2023, ea ar fi încercat să influențeze procesul lui Ilan Șor la Curtea de Apel, intimidând judecătorii cu ajutorul unui megafon și a aproximativ 3.000 de susținători. Instanța a încetat procesul pe acest capăt, calificând fapta drept contravenție.

Marina Tauber pledează nevinovat și acuză un dosar politic. Avocații săi au anunțat că vor contesta sentința.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.