Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat suspendarea temporară a „Proiectului Libertate”, operațiunea destinată escortării navelor prin strâmtoarea Ormuz. Decizia vine pe fondul progreselor înregistrate în negocierile dintre Washington și Teheran, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Liderul de la Casa Albă a declarat că măsura a fost luată pentru a oferi timp finalizării unui posibil acord cu Iranul, după ceea ce a numit „progrese importante” în discuțiile dintre cele două părți.
Totodată, Trump a precizat că blocada americană asupra porturilor iraniene, instituită pe 13 aprilie, rămâne în vigoare. Potrivit acestuia, suspendarea temporară a operațiunii a fost decisă și la solicitarea Pakistanului și a altor state.
„Proiectul Libertate” a fost lansat recent pentru a facilita traversarea prin strâmtoarea Ormuz a navelor comerciale blocate în zona Golfului. Între timp, secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că faza ofensivă a conflictului cu Iranul s-a încheiat.

