DOC // Maia Sandu a semnat decretul privind încorporarea în Armata Națională pentru perioada aprilie–iulie 2026

Date:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind încorporarea tinerilor în serviciul militar în termen și cu termen redus în Armata Națională, pentru perioada aprilie–iulie 2026. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Documentul prevede că vor fi încorporați bărbații, cetățeni ai Republicii Moldova, care au împlinit 18 ani și nu beneficiază de amânare sau scutire de la serviciul militar în termen ori cu termen redus.

Guvernul urmează să stabilească numărul recruților necesari și să aprobe măsurile organizatorice pentru desfășurarea procesului de încorporare.

Totodată, în perioada aprilie–iulie 2026 vor fi trecuți în rezervă militarii care și-au încheiat serviciul militar în termen, iar în aprilie 2026 – cei care au efectuat serviciul militar cu termen redus.

Decretul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Încorporarea se desfășoară de două ori pe an, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Apărării: în perioadele aprilie–iulie și octombrie–ianuarie.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: