Dezvoltarea învățământului special: Măsuri și resurse necesare pentru o educație incluzivă

0
101

Situația învățământului special a fost în centrul atenției în timpul vizitei ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, la Școala Auxiliară nr. 7 din Chișinău, o instituție dedicată copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).

Ministrul a vizitat sălile de clasă și a participat ulterior la o ședință de lucru cu angajații școlii, unde au fost discutate soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu și ajustarea programelor educaționale în funcție de nevoile elevilor.

Cadrele didactice au subliniat necesitatea achiziționării de echipamente și mobilier special adaptat pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES). De asemenea, au evidențiat importanța suplimentării numărului de psihopedagogi, ceea ce ar permite o abordare mai personalizată pentru fiecare copil. Totodată, cadrele didactice au atras atenția asupra necesității unei salarizări corespunzătoare complexității muncii și calificărilor lor.

Directorul școlii a menționat că în cadrul Școlii Auxiliare nr. 7 sunt înscriși peste 90 de elevi, iar majoritatea profesorilor au o experiență de peste două decenii, fapt care facilitează sprijinul oferit noilor cadre didactice. Materialele și jocurile senzoriale, alături de terapia specifică, joacă un rol esențial în dezvoltarea motricității și a altor competențe de bază pentru elevii cu CES.

Ministrul Educației a accentuat necesitatea unor investiții consistente și a unor politici publice bine gândite, care să sprijine activitatea școlilor auxiliare. Acestea ar trebui să includă alocarea resurselor materiale și umane necesare, precum și elaborarea unui Plan-cadru adaptat pentru astfel de instituții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.