Designul vestimentar prinde viață la Universitatea „Ion Creangă”

0
99

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău continuă să formeze specialiști în design vestimentar, pregătiți să răspundă cerințelor actuale ale industriei.

Zece studente și-au prezentat recent colecțiile proprii în cadrul evenimentului Univer Art Fashion, organizat de Facultatea de Arte Vizuale și Design, aflat la a cincea ediție. Tinerii creatori au demonstrat pasiune, muncă intensă și dorința de a promova arta vestimentară autohtonă.

Una dintre participante, Alina Mocanu, a lucrat mai bine de un an la colecția sa, inspirată din vitraliile gotice și curentul Art Nouveau: „Este un proces solicitant, dar satisfacția finală merită tot efortul”, a declarat ea pentru Moldova 1, citată de Noi.md și Recordnews.md.

Reprezentanții universității susțin că absolvenții sunt bine pregătiți pentru a lucra în domeniul designului, fie în ateliere de creație, fie lansând propriile afaceri.
„Studenții noștri au șanse reale să-și construiască o carieră în domeniu. Invităm anual angajatori care vin cu oferte concrete de muncă”, a declarat Ana Simac, decana Facultății de Arte Vizuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.