Ministerul Afacerilor Externe nu cunoaște programul reprezentanților guvernului taliban aflați în Republica Moldova, aceștia fiind considerați o delegație neoficială. Membrii acesteia au primit vize moldovenești și pot rămâne în țară până pe 7 august. Precizările au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, transmite rupor.md.
Șeful diplomației de la Chișinău a explicat că, în aceste condiții, MAE nu poate oferi informații despre activitățile pe care reprezentanții afgani le vor desfășura pe teritoriul Republicii Moldova.
Popșoi a mai precizat că, de la începutul anului 2026, aproximativ 130 de vize au fost eliberate cetățenilor afgani. Circa 120 dintre acestea au fost vize de tranzit, utilizate pentru transferuri prin Aeroportul Internațional Chișinău.
În paralel, autoritățile verifică modul în care reprezentanții Ministerului afacerilor agricole din Afganistan au obținut vizele. Potrivit ministrului, în procesul de aprobare au fost implicați un angajat tehnic al MAE și șeful direcției de profil, iar toate etapele urmează să fie examinate de comisia de disciplină.
Informațiile preliminare arată că legislația nu ar fi fost încălcată, iar procedurile necesare ar fi fost respectate. Popșoi a menționat însă că, în acest caz, trebuie făcută diferența între legalitatea unei decizii și oportunitatea acesteia, iar un acord suplimentar ar fi putut preveni situația.
Ministrul a subliniat că funcționarii trebuie să ia în calcul atât aspectele juridice, cât și implicațiile politice ale unor astfel de decizii. El și-a exprimat speranța că angajații Ministerului Agriculturii și cei ai MAE au acționat cu bună-credință: primii pentru a sprijini agricultorii moldoveni în extinderea exporturilor, iar ceilalți aplicând procedurile existente pentru eliberarea vizelor.
Delegația a ajuns în Republica Moldova în urma unei solicitări venite din partea unei companii moldovenești interesate să livreze produse agricole în Afganistan.
Guvernul de la Chișinău a precizat că Republica Moldova nu recunoaște conducerea talibană și că nu sunt planificate întrevederi oficiale cu reprezentanții acesteia. Premierul Vasile Tofan a calificat aprobarea vizitei drept o „greșeală rușinoasă și inacceptabilă”, produsă în lipsa unei evaluări politice și diplomatice necesare.

