Brandurile internaționale precum Zara, IKEA sau Decathlon nu se extind pe piața din Republica Moldova deoarece statul își concentrează eforturile pe atragerea investițiilor în producție, nu pe deschiderea de magazine ale marilor retaileri. Explicația a fost oferită de directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, notează stiri.md.
Potrivit acesteia, obiectivul strategic al țării este dezvoltarea industriei locale și atragerea companiilor care creează valoare adăugată în Republica Moldova. „Nu ne dorim doar un magazin IKEA. Ne-am dori, de exemplu, ca unele dintre scaunele vândute de IKEA în întreaga lume să fie produse la Ungheni. Acesta trebuie să fie obiectivul”, a subliniat Bejan.
Ea a menționat că, deși prezența lanțurilor mari este avantajoasă pentru consumatori, aceasta nu contribuie la modernizarea structurală a economiei. „Ca și consumator, mi-aș dori și eu mai multe branduri în Moldova. Dar aceasta nu este o investiție în consolidarea economiei”, a punctat directoarea.
Natalia Bejan a adăugat că intrarea marilor lanțuri de retail pe piață ar putea pune presiune pe afacerile locale și ar crește dependența de importuri. Agenția de Investiții nu are în atribuții atragerea importatorilor, ci companiilor care deschid unități de producție, generează locuri de muncă și sporesc capacitățile de export ale țării.

