Ministerul Mediului a organizat o ședință de lucru cu participarea primarilor, reprezentanților Mitropoliei Moldovei și Basarabiei, precum și ai societății civile, pentru a discuta impactul coroanelor funerare din flori artificiale asupra mediului și necesitatea limitării utilizării acestora.
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a atras atenția asupra faptului că aceste coroane, fabricate din plastic și metale greu degradabile, constituie o sursă semnificativă de poluare a solului și apelor. De cele mai multe ori, ele sunt abandonate la marginea cimitirelor, fiind dificil de colectat sau transportat din cauza volumului și compoziției. În lipsa unor soluții adecvate, coroanele ajung fie să fie arse necontrolat, fie să se degradeze lent în natură, cu efecte dăunătoare pe termen lung.
„Este necesar să acționăm în comun astfel ca oamenii să conștientizeze efectele negative ale acestor coroane artificiale asupra mediului și să le înlocuim cu alternative ecologice”, a declarat ministrul Lazarencu.
În cadrul discuțiilor, primarii au semnalat dificultățile legate de gestionarea acestor deșeuri – în special lipsa infrastructurii și a resurselor financiare. S-a dat exemplul comunei Băcioi din municipiul Chișinău, unde consiliul local a adoptat un regulament care interzice utilizarea coroanelor din plastic. Cetățenii sunt informați despre această interdicție atunci când solicită certificatul de confirmare a locului de înmormântare.
Reprezentanții celor două Mitropolii și-au exprimat disponibilitatea de a se implica activ în procesul de informare și educare a enoriașilor. Aceștia au anunțat că vor emite circulare către preoții din întreaga țară, pentru a susține tranziția către practici mai prietenoase cu mediul.
Totodată, s-a pus accent pe importanța educației ecologice, mai ales în școli, dar și pe implicarea agenților economici în promovarea alternativelor biodegradabile.
Ministerul Mediului a reiterat angajamentul de a coopera activ cu toate părțile implicate, în vederea reducerii poluării generate de coroanele funerare din materiale nereciclabile.



