Consumul de energie al Moldovei este acoperit, dar la costuri tot mai mari

Date:

Republica Moldova și-a asigurat integral necesarul de energie electrică pentru ziua de 11 august, însă costurile de achiziție de pe piețele externe continuă să crească, mai ales în orele de vârf.

Pentru acoperirea consumului de astăzi, Energocom a procurat 10.996 MWh de energie electrică. Cea mai mare parte, 66,49%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 27,96% sunt asigurate de surse locale și surse care respectă cerințele privind energia regenerabilă, 4,36% au fost cumpărate de pe piețele pentru ziua următoare din România, prin OPCOM și BRM, iar 1,19% provin de la centralele termoelectrice, informează bani.md.

Potrivit Energocom, piața regională rămâne instabilă, pe fondul deficitului de energie electrică din regiune. Întrucât Republica Moldova este în continuare dependentă de importuri, disponibilitatea și prețurile de pe piețele externe influențează direct costurile de achiziție.

Energia este mai scumpă în special în intervalele cu un consum ridicat, ceea ce poate majora costul total al electricității procurate pentru Republica Moldova.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: