Echipe mobile de medici specialiști vor oferi consultații profilactice gratuite locuitorilor din raioanele Fălești, Orhei și Sângerei, costurile fiind acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM).
Conform CNAM, în această săptămână, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice va ajunge în mai multe instituții medicale din raionul Fălești. Astfel, pe 17 martie va fi prezent la Centrul de Sănătate Sărata Veche, pe 18 martie – la Oficiul Medicilor de Familie Scumpia, iar pe 19 martie – la Centrul de Sănătate Taxobeni.
Tot în această perioadă, copiii din raioanele Orhei și Sângerei vor beneficia gratuit de servicii stomatologice. Consultațiile vor fi disponibile între 17 și 19 martie în Lucășeuca (Orhei), pe 20 și 21 martie în Peresecina (Orhei), iar între 17 și 21 martie în Pepeni (Sângerei).
Săptămâna trecută, peste 557 de persoane au efectuat examinări profilactice pulmonare, potrivit datelor furnizate de CNAM.
