La proba interviului în cadrul concursului pentru selectarea directorului Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), au fost admiși 13 candidați. Decizia a fost aprobată de membrii Comisiei economie, buget și finanțe.
Lista candidaților care vor susține interviul îi include pe: Alexandru Ghencea, Denis Avtudov, Grigore Belostecinic, Daniel Mititelu, Eugen Carpov, Ala Gojan, Iulian Jovmir, Tatiana Moraru, Alexandru Straistari, Nicolai Rementov, Valentin Bicec, Sergiu Școlinic și Iurii Pricop.
Interviurile vor avea loc săptămâna viitoare, în cadrul unei ședințe închise, iar înregistrările video vor fi publicate ulterior. Conform regulamentului, în final vor fi selectați unul sau doi candidați care au obținut cel mai mare punctaj, cu un minim de 70 de puncte. Aceștia vor fi propuși spre numire în plenul Parlamentului.
Consiliul de administrație al ANRE este format din cinci directori, numiți de Parlament prin concurs. În prezent, două mandate urmează să expire, ceea ce a determinat organizarea procesului de selecție.
