Concursul pentru ocuparea unei funcții de director în Consiliul de administrație al ANRE a intrat în etapa finală, după ce opt candidați au fost admiși pentru proba interviului, în urma deciziei Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, relatează noi.md.
În total, au fost depuse nouă dosare, iar după evaluare, au fost acceptați: Iulian Jovmir, Tatiana Moraru, Sergiu Școlinic, Svetlana Balmuș, Constantin Borosan, Daniel Chiviriga, Eduard Hadei și Serghei Bargan.
Interviurile vor avea loc vineri, 20 iunie, în cadrul unei ședințe închise, iar înregistrările video vor fi publicate ulterior.
Potrivit regulamentului, va fi selectat candidatul care obține cel puțin 70 de puncte, iar cel cu cel mai mare scor va fi propus spre numire în plenul Parlamentului.
Consiliul de administrație al ANRE are în componență cinci directori, numiți prin concurs public de către Parlament. Procedura actuală are loc în contextul încheierii mandatului unuia dintre membri.



