Colonița are din nou fizioterapie! Servicii gratuite pentru pacienți din întreaga regiune

0
91

În doar două luni de la redeschidere, peste 800 de pacienți au beneficiat de tratamente gratuite în cabinetul de fizioterapie al Centrului de Sănătate Colonița. După o pauză de un an și jumătate, cabinetul și-a reluat activitatea datorită unui proiect comun al Primăriei Colonița și al Primăriei municipiului Chișinău.

Sala de proceduri a fost echipată cu aparatură modernă, necesară pentru diverse tipuri de terapii, inclusiv electroterapie, ultrasonografie, electrocardiografie, magnetoterapie și tratamente pentru afecțiunile aparatului respirator. Costul total al investiției s-a ridicat la 374 000 de lei.

Centrul de Sănătate Colonița a fost redeschis în 2023, după o renovare capitală. În prezent, peste 4 000 de pacienți din suburbii, inclusiv din satele învecinate din raionul Criuleni, beneficiază de condiții îmbunătățite pentru servicii medicale. Totodată, și personalul medical activează acum într-un spațiu modern și confortabil, optimizat pentru a oferi îngrijiri de calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.