Ploi abundente sunt așteptate mâine, 23 octombrie, pe arii extinse ale țării. Cantitățile de apă vor ajunge la 15–49 de litri pe metru pătrat, prin acumulare sau în intervale scurte de timp. În acest context, Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis un Cod Galben, valabil între orele 10:00 și 21:00.
Instituția precizează că informațiile și harta avertizării vor fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.
Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență și să evite zonele joase, pasajele și locurile în care apa se poate acumula rapid. Șoferilor li se recomandă să reducă viteza, să păstreze o distanță mai mare față de vehiculul din față și să nu traverseze sectoarele de drum acoperite de apă.
Totodată, populația este sfătuită să urmărească actualizările meteorologilor, pentru a afla dacă avertizarea va fi modificată sau prelungită.

