În primele zile ale lunii septembrie, locuitorii din centrul și sudul Republicii Moldova se vor confrunta cu temperaturi caniculare. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis pentru 2 și 3 septembrie un Cod Galben, avertizând că valorile termice vor urca până la +33°C.
Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor pentru persoanele vulnerabile – copii, vârstnici și bolnavi cronici – și recomandă evitarea expunerii îndelungate la soare, hidratare corespunzătoare și limitarea efortului fizic în intervalul 11:00–18:00.
Totodată, cetățenii sunt rugați să nu lase copiii nesupravegheați în spații închise și să evite aruncarea țigărilor aprinse pe câmp sau iarbă uscată.
În caz de urgențe provocate de caniculă, apelul trebuie făcut la numărul 112.

