Circulație restricționată în Chișinău, în timpul vizitei președinților parlamentelor din statele baltice

Date:

Circulația persoanelor în anumite zone din centrul Chișinăului, precum și pe arterele de legătură cu Aeroportul Internațional Chișinău, va fi restricționată începând de astăzi și până miercuri, 4 februarie, în intervalul orar 08:00–16:00. Măsura este instituită în contextul vizitei oficiale la Chișinău a președinților parlamentelor din statele baltice, care urmează să aibă întrevederi la mai multe instituții ale statului, informează MOLDPRES.

Totodată, pe traseele de deplasare ale coloanei oficiale va fi interzisă organizarea întrunirilor și a manifestărilor publice, precum și desfășurarea lucrărilor de reparație a drumurilor, a rețelelor electrice, termice, de apeduct și canalizare, dar și efectuarea lucrărilor de curățare sau tăiere a arborilor.

Fac excepție manifestările social-culturale care au fost anunțate în prealabil și declarate la Primăria municipiului Chișinău pentru perioada respectivă.

Șoferii sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație, să dea dovadă de calm și disciplină în trafic și să nu se abată de la prevederile Regulamentului circulației rutiere.

Asigurarea ordinii publice va fi realizată de Inspectoratul General al Poliției și Direcția de Poliție a municipiului Chișinău, care vor informa persoanele fizice și juridice despre dispozițiile emise de autoritățile publice locale, inclusiv pe cei care au anunțat intenția de a organiza acțiuni de masă în aceste zile.

Vizita oficială a președinților parlamentelor din statele baltice în Republica Moldova se va desfășura în perioada 2–4 februarie 2026. În țara noastră se vor afla președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, la invitația președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Articole relatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie Postarea: